Comuna Pepeni din raionul Sângerei a inaugurat o școală de muzică dedicată copiilor, oferindu-le posibilitatea să studieze acordeon, pian, vioară și chitară.
Potrivit autorităților, filiala locală a Școlii de Arte „Mihai Dolgan” aduce astfel o infrastructură modernă de educație artistică pentru copiii din localitate și împrejurimi, care până acum trebuiau să se deplaseze în alte orașe pentru astfel de activități.
„Pentru un cadru didactic, școala este o viață. Este nu doar o meserie, este chiar viața cu tot ce are mai sfânt un pedagog, cu suflet, cu tradiție, cu emoții, cu trăiri și retrăiri. Noi suntem nespuși de bucuroși de faptul că se deschid școli la noi în țară, mai ales școli cu înclinație artistică”, a spus Igor Dermenji, profesor de acordeon.
„Am venit cu niște emoții de bucurie, pentru că în sat la noi, într-o mică comună, s-a deschis o școală de arte. Este o bucurie să înveți un instrument și să fii un mare cântăreț. Familia mea este una mare și toți membrii cântă la un instrument. Tata a cântat la acordeon, sora mea la pian”, a spus Patricia Bârsanu, elevă.
Oamenii din sat se mândresc cu realizările din localitatea lor de baștină.
„Sunt mândru, sunt foarte împlinit de ceea ce se întâmplă astăzi. Este o sărbătoare mare. Este foarte bine, ceea ce s-a pus în plan, ce s-a vorbit, eu mă rog numai să se împlinească, să se întâmple. Pentru că cu adevărat avem personalități mari de aici din sat”, a declarat un bărbat.
„Noi ne-am asigurat ca toți copiii să aibă acces la educație de calitate și să aibă acces la o infrastructură modernă de educație. Prin această realizare, copiii vor avea acces la o școală muzicală și vor putea practica muzica în condiții bune. Pe această cale vreau să mulțumesc și profesorilor care au acceptat, pentru că în mare parte sunt din Bălți și fac naveta săptămânal ca să facă orele de muzică”, a declarat Cristian Cainarian, președintele raionului Sângerei.
„Avem profesori care sunt absolvenți ai Conservatorului. Avem tot ce înseamnă bucătărie, grup sanitar, avem cazangerie autonomă cu încălzire, adică avem toate condițiile pentru a desfășura activitatea. Avem înscriși 45 de copii, avem și mai mulți doritori, dar nu avem capacitatea. Sper ca noi să asigurăm partea educativă artistică a copiilor din comuna Pepeni, pentru că avem în liceu peste 800 de elevi, iar copiii făceau naveta de la Pepeni, Bălășești și Sloveanca la Sângerei și iată acum aceasta este o oportunitate”, a spus Oleg Cernei, primarul comunei Pepeni.
Bugetul anual pentru întreținerea școlii se cifrează la 1,8 milioane de lei, inclusiv fondul de salarizare.