După vacanța de toamnă, care a început pe data de 28 octombrie, elevii din Chișinău s-au întors la ore astăzi, 4 noiembrie. Conform Direcției Educație Generale și Sport a Capitalei, aproximativ 105.680 de copii din 3.884 de clase au revenit în sălile de clasă. De asemenea, autoritățile municipale au anunțat că toate instituțiile de învățământ din Capitală au fost conectate la agentul termic.
Șeful Direcției Generale Educație Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, a precizat că, înainte de întoarcerea elevilor, au fost conectate majoritatea școlilor și grădinițelor. Din cele 131 de instituții primare și secundare, 103 erau deja conectate, iar restul vor fi conectate pe parcursul zilei.
„Pe parcursul săptămânii anterioare au început a fi conectate și instituțiile secundare, adică școlile, grădinițe fiind deja conectate. Astfel, din cele 131 de instituții de învățământ primar și secundare, la ziua de azi sunt deja conectate 103 instituții, iar la 27 de școli urmează a fi conectate pe parcursul de azi, la solicitarea directorilor instituțiilor de învățământ. Nu au fost conectate anterior pentru că a fost perioada de vacanță, dar și de weekend…. Pe parcursul zile de azi, toate instituțiile vor fi conectate la agentul termic astfel încât aflarea copiilor în instituții să fie un confortabilă”, a explicat Andrei Pavaloi.