Parlamentul a găzduit ceremonia de deschidere a programului Moldova Model United Nations 2022. La eveniment au participat vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, și deputatul Eugeniu Sinchevici.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, programul este realizat de Asociația pentru Dezvoltare Creativă și susținut de Ministerul Educației și Cercetării, Biroul de cooperare al Elveției și UNFPA Moldova. Partener al programului este ONU Moldova.
La program participă 60 de tineri care joacă rolul de delegați din diferite țări și încearcă să rezolve problemele lumii reale cu politicile și perspectivele țării lor desemnate. Aceștia vor lua parte la dezbateri, studii individuale de caz, documentare pe marginea temelor actuale din geopolitică, protecția mediului, drepturile omului, economie, securitate, societate, cultură ș.a.m.d.
Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, i-a felicitat pe tineri pentru spiritul civic de care dau dovadă. ”Vă doresc negocieri și experiențe minunate, care să vă inspire în viitor. Diplomația este o calitate utilă indiferent de cariera pe care o veți alege. Poate cu unii dintre voi ne vom întâlni în această sală. Or, în forul legislativ, empatia și diplomația sunt calități care te ajută să identifici soluțiile potrivite”, a adăugat vicepreședintele Legislativului.
Un mesaj de încurajare pentru participanți a avut și cel mai tânăr deputat din Parlamentul de legislatura a XI-a, Eugeniu Sinchevici: ”Consider că implicarea tinerilor și spiritul civic sunt foarte importante. Această generație ar trebui să se organizeze la nivel global, pentru a contribui la menținerea stabilității și a păcii”.
”Vă îndemn să oferiți tot ce aveți mai bun acestei lumi, pentru a reuși să ne consolidăm țara. Totodată, vă urez să vă bucurați și să valorificați toate oportunitățile acestei experiențe”, a declarat Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării.
”Fondul ONU pentru Populație, care este agenția ONU lider în domeniul de tineret, rămâne angajat să sprijine în continuare Republica Moldova pentru a dezvolta spiritul civic al tinerilor și a le oferi diverse oportunități de participare prin intermediul activităților non-formale, dar și în mediul școlar”, a menționat reprezentanta Fondului ONU pentru Populație, UNFPA Moldova, Dr. Nigina Abaszada, în plenul Parlamentului.
”Mulți dintre liderii de astăzi, din Executiv, Legislativ, afaceri sau cultură – inclusiv chiar la ONU – au participat la Modelul ONU ca studenți. Și voi, după conferință, veți deveni parte a acestei familii Model ONU. Fiți mândri de asta”, s-a adresat coordonatorul rezident ONU în Moldova, Simon Springett.
Programul Moldova Model United Nations 2022 este la a treia ediție.