La 19 octombrie 2023 regizorul Valeriu Jereghi a împlinit 75 de ani de la naștere și 50 de ani de activitate în domeniul cinematografiei.În calitate de regizor și scenarist acesta a realizat 13 filme artistice și zeci de filme documentare,transmite goodnews.md cu referire la noi.md
Cu acest prilej, regizorul și scenaristul a hotărît să organizeze în satul său de baștină un eveniment de suflet. ”Filmografia mea include filme de coproducție internațională realizate în colaborare cu România, Rusia, Iugoslavia, Germania, Austria, Ungaria, Israel, Franța, SUA, Ucraina, care au obținut multiple Premii internaționale și astăzi sînt mîndru că aceste Premii aparțin Republicii Moldova.
Pentru prima dată în perioada activității mele în cinematografie, în locul de baștină Strășeni, unde sînt Cetățean de Onoare al orașului, mi-am propus să organizez o Serată de creație cu difuzarea fragmentelor din filmele mele, cu prezența în scenă a unor personalități notorii din cultură și artă din Republica Moldova și Romănia, invitați speciali”, a scris regizorul într-o postare de pe pagina sa de facebook.
Serata de creație ”Valeriu Jereghi în spațiul cinematografic european” va avea loc pe 19 octombrie, ora 18:00 la Casa de Cultură Strășeni. Invitați speciali: Vasile Iovu, Anastasia Homițcaia, Anatol Ștefăneț, Nicolae Jelescu, Tudor Ungureanu, Olga Ciolacu, Anatol Mîrzenco, Gheorghe Grîu, Costi Burlacu și Corina Țepeș, Olivia Furtună, Emilia Jereghi, Nelly Ciobanu, Ion Suruceanu.