În cadrul emisiunii „Pe Față”, autoritățile municipale au subliniat că educația rămâne prioritatea statului și că municipalitatea depune toate eforturile pentru a face față creșterii populației școlare.
În ultimii patru ani, numărul elevilor din Chișinău a crescut cu aproximativ 20.000 de copii, ceea ce a generat necesitatea extinderii și modernizării infrastructurii educaționale.
În această perioadă, zeci de școli și grădinițe au fost reparate, redeschise sau construite, inclusiv în suburbii precum Sîngera, Brăila sau Băcioi, fără a face diferențe politice.
Peste 170 de grupe noi au fost create în grădinițele municipale, oferind copiilor condiții moderne pentru dezvoltare și educație de calitate. Autoritățile au subliniat că munca depusă aduce rezultate vizibile și că proiectele vor continua pentru a asigura acces egal la educație pentru toți copiii din capitală.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram