Oficiul Medicilor de Familie din comuna Boșcana, raionul Criuleni, a fost recent renovat cu sprijinul financiar al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), în cadrul unui proiect destinat modernizării serviciilor medicale primare.
Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 926.000 de lei, dintre care 750.000 de lei au fost alocați de CNAM, iar 176.000 de lei au fost contribuția Consiliului Raional Criuleni. Lucrările de renovare au inclus reparații interioare complete: înlocuirea tencuielilor, a faianței și a pardoselilor, vopsirea pereților și tavanelor, montarea de corpuri de iluminat moderne, înlocuirea prizelor și întrerupătoarelor, precum și amenajarea rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. De asemenea, au fost efectuate lucrări de reparație a nișei pentru inventar tehnic și a spațiului destinat depozitării temporare a deșeurilor medicale.
În cadrul Oficiului Medicilor de Familie Boșcana, aflat în subordinea Centrului de Sănătate Hrușova, activează doi medici de familie, patru asistente medicale și o infirmieră, care oferă asistență medicală primară pentru peste 3.000 de locuitori ai satelor Boșcana și Mărdăreuca. Renovarea oficiului va contribui la îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite comunității, asigurând un mediu mai sigur și mai confortabil atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.
Această inițiativă face parte dintr-un program mai amplu al CNAM de susținere a modernizării infrastructurii instituțiilor medicale din Republica Moldova, cu scopul de a îmbunătăți accesul populației la servicii de sănătate de calitate.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram