Pensionarii din Republica Moldova vor primi o indemnizație unică de 2.300 de lei. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, la începutul ședinței Cabinetului de miniștri.
Dorin Recean a menționat că, deși pensiile au fost majorate, pentru bătrâni banii nu sunt suficienți.
Potrivit șefului Executivului, este vorba de circa 30.000 de persoane vulnerabile, care vor beneficia de ajutor.
„Înțeleg că trebuie să muncim și mai mult. Avem o categorie specială de pensionari, care au muncit mult, dar pensiile sunt mici. Vom avea o decizie în baza căreia vom oferi la aproximativ 30.000 de persoane, ca și anul trecut, o indemnizație unică de 2.300 de lei”, a conchis prim-ministrul.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale urmează să facă publice alte informații despre persoanele eligibile să primească ajutor și perioada când acesta va fi acordat.