Toate autobuzele școlare din Moldova au fost dotate cu dispozitive GPS, care permit urmărirea în timp real a fiecărui vehicul printr-o platformă digitală accesibilă atât de pe web, cât și prin aplicații mobile. Măsura este menită să îmbunătățească siguranța elevilor și să facă gestionarea transportului mai eficientă.
Echipamentele au fost procurate cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul unui proiect derulat de PNUD și UNICEF. Recent, cei responsabili de parcurile auto din toate raioanele țării au participat la sesiuni de instruire pentru a învăța cum să folosească platforma GPS și toate funcționalitățile acesteia.
Au fost instalate 433 de dispozitive GPS, care acoperă autobuzele școlare aflate în gestiunea direcțiilor raionale și municipale de învățământ, tineret și sport, precum și a instituțiilor educaționale. Sistemul include controlul consumului de combustibil, automatizarea foilor de parcurs și optimizarea rutelor. De asemenea, toate autobuzele care vor fi achiziționate în viitor vor fi dotate cu astfel de dispozitive.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, zilnic aproximativ 15.000 de elevi din mediul rural folosesc autobuzele școlare pentru a ajunge la școală sau la activități educative, iar sistemul GPS va contribui direct la sporirea siguranței și la utilizarea mai eficientă a resurselor.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram