În perioada 3-10 octombrie, în municipiul Chișinău se desfășoară Săptămâna Națională a Voluntariatului, transmite MOLDPRES.
Evenimentul este organizat de Centrul municipal de tineret din cadrul Direcției generale educație, tineret și sport și are loc sub genericul ,,Schimbarea începe cu voluntariatul”.
Programul evenimentelor include multiple activități în care voluntarii vor face schimb de bune practici între instituțiile ce implică tinerii în astfel de acțiuni. De asemenea, pe parcursul acestei săptămâni vor fi organizate discuții publice, instruiri, sesiuni de informare, acțiuni de salubrizare, vizite de lucru, excursii etc. Pe lângă activitățile menționate, va avea loc un maraton al voluntarilor, la care participanții pot realiza o acțiune de voluntariat. Doritorii de a participa la maraton, urmează să completeze un formular Google, până pe data de 8 octombrie.
Celor mai activi voluntari și organizații de tineret le vor fi acordate diplome de merit din partea Primăriei Chișinău, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția adusă la dezvoltarea comunității.
În cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului este promovat activismul civic în rândul tinerilor, precum și alte acțiuni care vin să valorifice potențialul celor implicați în diverse activități de voluntariat.