Ina Cernei și Gheorghe Spînu sunt primii sportivii moldoveni care intră în concurs la Jocurile Paralimpice de la Paris. Astăzi, 5 septembrie, aceștia vor concura la proba de para judo și aruncarea greutății, categoria F35. Republica Moldova este reprezentată la Jocurile Paralimpice de la Paris de cinci sportivi.
Ministerul Educației anunță că de la 15:00 își va face debutul la Olimpiada Paralimpică sportiva Ina Cernei, în proba de para judo. Ina Cernei o va înfrunta în primul duel, al categoriei de greutate de până la 57 kg, pe Alfiya Tlekkabyl din Kazahstan.
Un alt sportiv moldovean, care va debuta la Jocurile Paralimpice de la Paris va fi Gheorghe Spînu, care va concura la proba aruncarea greutății, categoria F35.
Pe 7 septembrie vor intra în competiții: Oleg Crețul (para judo), Ion Basoc (para judo), Larisa Marinencova (para powerlifting).
R. Moldova este reprezentată la Jocurile Paralimpice de la Paris de cinci sportivi. Până acum, țara noastră a cucerit două medalii la Olimpiada Paralimpică, ambele în anul 1996.
Jocurile Paralimpice de la Paris se desfășoară în perioada 28 august – 8 septembrie. La acestea participă peste 4.000 de sportivi.