Ștefan Bâtlan, directorul unei companii moldovenești specializate în producerea, ambalarea și exportul fructelor, pune „calitatea înainte de toate”. Prunele, strugurii, caisele, cireșele și merele cultivate de compania sa ajung pe mesele consumatorilor din Germania, Țările de Jos, Belgia, Polonia și țările baltice.
De peste zece ani, firma exportă exclusiv pe piața Uniunii Europene, consolidându-și parteneriatele prin investiții în tehnologii moderne și standarde internaționale.
„Calitatea înainte de toate” nu este doar un slogan, ci un angajament concret, demonstrat prin implementarea certificărilor internaționale și prin grija față de angajați. În prezent, compania este în proces de obținere a standardului International Food Safety, ceea ce ridică și mai mult nivelul de responsabilitate față de clienți și produse.
Pentru a răspunde cerințelor tot mai exigente ale pieței, au fost dezvoltate spații post-recoltare moderne și linii de sortare dotate cu inteligență artificială, care selectează fructele conform standardelor internaționale.
„Am făcut aceste investiții pentru că, folosind vechile standarde, riscăm să pierdem piața extrem de râvnită”, a declarat Ștefan Bâtlan în cadrul campaniei „Țara suntem noi”, lansată de Moldova 1 cu ocazia Zilei Independenței.
Dincolo de tehnologie și exporturi, rămâne omul care muncește pământul cu răbdare și viziune.
„Mâinile care lucrează pământul știu ce-i greul, dar nu se plâng. Viitorul se construiește cu muncă, răbdare și viziune. Țara suntem noi!”, a concluzionat antreprenorul.
Campania „Țara suntem noi”, inițiată de Moldova 1, aduce în prim-plan povești autentice despre oameni simpli, dar remarcabili, care, prin muncă, pasiune și responsabilitate, contribuie la construirea viitorului Republicii Moldova.
Pe parcursul acestei săptămâni, 12 protagoniști din diverse domenii vor împărtăși la Moldova 1 experiențele, valorile și impactul lor în comunitate.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram