La Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” a fost inaugurat astăzi cel mai mare târg școlar din capitală – School Fair. Acesta va fi deschis până pe 27 august și reunește peste 50 de agenți economici autohtoni, producători și distribuitori.
Vizitatorii pot găsi tot de ce au nevoie pentru începutul unui nou an de studii, inclusiv rechizite, cărți, îmbrăcăminte, încălțăminte, ghiozdane, echipamente sport.
Târgul este organizat pe spațiile exterioare ale Centrului „Moldexpo”. În preajma spațiilor verzi, au fost amenajate locuri pentru odihnă și puncte de alimentație publică. Pe scena din cadrul iarmarocului vor evolua colective artistice de copii.
Companiile participante susțin că au pregătit pentru vizitatori prețuri atractive și diverse promoții. Unii părinți sosiți astăzi la Moldexpo susțin că aleg an de an să vină alături de copiii lor la astfel de evenimente pentru a-i pregăti de școală, întrucât este comod, toate produsele necesare pentru școală fiind concentrate într-un singur loc. Totodată, producătorii oferă o gamă variată de produse, iar părinții reușesc să economisească timp și bani.
Directorul general al Moldexpo, Carolina Chiper, le-a urat succes participanților și și-a exprimat speranța că părinții vor putea găsi la târg tot de ce au nevoie pentru a-și pregăti copiii pentru noul an de studii.
Târgul școlar, ajuns la cea de-a X-a ediție, va fi deschis în perioada 18-27 august, între orele 10:00-18:00.