Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a recepționat miercuri, 22 iulie, 105 laptopuri donate de către Parteneriatul Global pentru Educație prin intermediul Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) Moldova pentru cadrele didactice și elevii care nu dețin tehnică de calcul necesară desfășurării procesului educațional.
Ministrul de resort Igor Șarov a mulțumit Parteneriatului Global pentru Educație și UNICEF Moldova pentru suportul financiar, în valoare de 70 mii de dolari, oferit Republicii Moldova pentru susținerea sistemului educațional, în contextul pandemiei virusului COVID-19.
„Cu siguranță, principalii actori implicați în procesul educațional au simțit sprijinul acordat de dumneavoastră, care s-a materializat în acțiuni concrete cum ar fi procurarea și distribuirea a 500 de pachete de suport pentru preșcolari și elevii din clasele primare; realizarea instruirilor la distanță ale educatorilor privind lucrul cu părinții copiilor de vârstă preșcolară și nu în ultimul rând procurarea a 105 de laptopuri pentru cadrele didactice și elevii care nu dețin tehnică de calcul”, a menționat oficialul.
La rândul său, reprezentantul UNICEF în R. Moldova, Desiree Jongsma, a apreciat inițiativele și acțiunile realizate de MECC în perioada desfășurării procesului educațional la distanță, reiterând totodată, disponibilitatea Parteneriatului și UNICEF de a acorda Republicii Moldova suportul necesar în vederea susținerii sistemului educațional național în condițiile complicate generate de pandemia Covid-19.
„Există nevoie de a elimina în cel mai scurt timp posibil decalajul digital educațional, pentru că un număr substanțial de copii și profesori care nu au avut acces la tehnologii și internet din diferite motive, nu au putut participa online la învățarea la distanță”, a relevat Desiree Jongsma.
Tehnica de calcul donată urmează a fi redirecționată către organele locale de specialitate în domeniul învățământului din fiecare raion al Republicii Moldova pentru a fi transmisă instituțiilor de învățământ general.
1 comment
Nu cred ca aceste lăptopuri sa ajungă în școli.