Cabinetul de miniștri a decis, în ședința de miercuri, 19 iulie, transmiterea unor bunuri în valoare totală de circa 60.000.000 de lei în gestiunea mai multor instituții de învățământ din subordinea unităților administrativ-teritoriale.
Donația include computere, laptopuri, camere web, table interactive, imprimante, boxe, echipamente de laborator, instrumente muzicale, proiectoare și alte seturi educaționale.
O parte dintre bunuri a fost achiziționată în cadrul proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), în timp ce altele au fost recepționate în calitate de donații oferite de parteneri din România, Republica Coreea, Elveția, dar și de Reprezentanța UNICEF Moldova, informează Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
„Cu ajutorul acestor echipamente, lecțiile din școli vor deveni mult mai interactive și dinamice. Este un beneficiu pentru elevi, dar și pentru cadrele didactice, care vor să utilizeze tehnici moderne de predare”, a menționat ministrul educației și cercetării, Dan Perciun.
MEC precizează că din proiectul PRIM au fost cumpărate echipamente speciale pentru laboratoarele de fizică, biologie, chimie pentru 160 de instituții de învățământ secundar general. Republica Coreea a donat anterior, în baza unui memorandum cu MEC, 340 de computere, 51 de seturi formate din tablete PC, tastatură și căști fără fir, dar și 98 de textbook-uri.
Alte 100 de laptopuri, 20 de imprimante, 20 de tablete interactive, care au ajuns în școli, reprezintă o donație din partea României. În același timp, partenerii elvețieni au donat instrumente muzicale pentru instituțiile de învățământ cu profil de arte.
Pentru a asigura accesul la studii online al copiilor din Ucraina, UNICEF a donat 950 de laptopuri pentru crearea spațiilor TIC în 67 de instituții de învățământ secundar general și extrașcolar.