Scara cu 424 de trepte din orașul Rezina care duce spre râul Nistru urmează să fie renovată. Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR), Primăria orașului Rezina și Seralcon S.R.L., au semnat la 15 iulie 2024, contractul de antrepriză în cadrul proiectului „Amenajarea spațiului public – renovarea scării cu 424 trepte din orașul Rezina”.
Potrivit reprezentanților ADR, proiectul de dezvoltare este planificat pentru implementare în decurs de șase luni și prevede amenajarea unui spațiu public accesibil și sigur pentru locuitorii și oaspeții orașului Rezina.
Totodată, vor fi îmbunătățite condițiile accesului pietonal al locuitorilor din strada Lomonosov (I terasă), strada Păcii (II terasă) și strada 27 August (III terasă) orașul Rezina, orașul Râbnița, satelor Ciorna, Stohnaia, turiștilor și oaspeților din toate localitățile.
La fel, Agenția de Dezvoltare Regională anunță că vor fi îmbunătățite condițiile de deplasare a locuitorilor din zona de revitalizare a orașului Rezina și orașului Râbnița, care vin pe podul de peste râul Nistru în ospeție la părinți, copii, rude, prieteni.
Pe lângă lucrările de reconstrucție a scării cu 424 de trepte, vor fi construite două foișoare și va fi amenajată o zonă de agrement.
Valoarea totală a proiectului, conform Contractului de antrepriză, constituie 3.982.309.88 lei, inclusiv 663.718.31 TVA lei.
Proiectul va fi finanțat din sursele Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, și cofinanțat de instituția aplicantă.