Un nou Cod al transportului naval în Republica Moldova, care va include prevederi ale legislației UE, precum și ale convențiilor internaționale la care Republica Moldova este parte, prezentând perspective reale de dezvoltare a sectorului, va fi elaborat cu sprijinul Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova.
Noul Cod naval va fi elaborat de către un grup de experți naționali și internaționali, împreună cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Agenția Navală a Republicii Moldova.
Actualizarea și alinierea legislației privind transportul pe apă la standardele UE sunt esențiale pentru avansarea în parcursul european al Republicii Moldova, precizează un comunicat de presă al Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova – MISRA. În același timp, un nou cadru legal va veni cu viziuni și perspective de dezvoltare a sectorului naval, care dispune de potențial enorm de a contribui la creșterea economică a țării în contextul necesităților regionale de diversificare a opțiunilor logistice de transportare a mărfurilor.
Moldova este parte la cel puțin șapte convenții internaționale din domeniul maritim, care impun ajustarea cadrului de reglementare național la bunele practice internaționale pentru garantarea siguranței vieții pe mare, prevenirea poluării și condițiile de viață și de muncă la bordul navelor. Respectarea acestor standarde este esențială pentru menținerea siguranței transportului naval, protecției mediului și asigurarea conformității cu reglementările internaționale, precizează sursa citată.
Râurile Nistru şi Prut la momentul actual sunt navigabile doar pe anumite sectoare, din cauza nămolirii lor şi neefectuării lucrărilor de menținere a navigabilității garantate pentru efectuarea în siguranță a navigației. Astfel, transportul naval este valorificat la un randament foarte redus, comparativ cu perioada sovietică. Dezvoltarea domeniului ar oferi noi oportunități economice pentru creșterea domeniului transportului de mărfuri la nivel național, regional și internațional.