La data de 24 iunie, în fiecare an, începând cu 2013, este sărbătorită Ziua Universală a Iei. La Chișinău sărbătoarea este marcată prin mai multe acțiuni, printre care și o expoziție cu cămăși tradiționale la Universitatea Tehnică din Moldova.
În dimineața zilei de astăzi cu mesaj consacrat acestei sărbători, a venit conducerea Ministerului de Externe care a anunțat că „angajații instituției poartă cu mândrie și bucurie cămașa cu altiță, fie că sunt acasă sau în misiunea diplomatică, fie că o aleg într-un eveniment special sau într-o zi obișnuită”.
„Aducem un omagiu meșterilor populari, astfel contribuim la păstrarea și promovarea tradițiilor naționale. Cămașa cu altiță este un simbol al identității noastre culturale. Când o purtăm, ne aducem aminte de strămoșii noștri și de valorile pe care le-au transmis. Este o modalitate prin care onorăm trecutul și ne arătăm mândria pentru cultura și obiceiurile noastre”, se spune în comunicatul MAE.
Până pe data de 20 iulie, iubitorii de tradiții pot merge la expoziția „IA – rădăcini spre infinit” găzduită de Universitatea Tehnică din Moldova (UTM). La expoziție sunt prezentate publicului 33 de cămăși tradiționale românești, „cusute ieri și azi”. Nouă cămăși, reprezentând Moldova istorică și având peste o sută de ani, au fost aduse din SUA, din colecția Gradina Hestiei, de către curatora expoziției, Simona Laiu.
Alte 24 de cămăși sunt cusute în ultimii ani de membrele comunității „MăiestrIA”, care cuprinde un areal geografic impresionant – Republica Moldova, România, Elveția, Polonia, Germania, Suedia.
Comunitatea online „La Blouse Roumaine”, fondată de Andreea Tănăsescu, a propus, în 2012, ca data de 24 iunie, când are loc sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi cea străveche a Sânzienelor şi Drăgaicei, să devină o zi dedicată iei şi să fie cunoscută drept Ziua Universală a Iei. În iunie 2013, a avut loc prima ediţie cu tema „Sânzienele îmbracă Planeta în IE”, care a declanşat o adevărată mişcare culturală şi a readus în actualitate cămaşa şi portul tradiţional românesc.
În 2024, tema Zilei Universale a Iei este „Un nou început – Give Credit”, comunitatea „La Blouse Roumaine” subliniind că a sosit momentul să înceapă un nou capitol al mişcării iniţiate acum 12 ani. Comunitatea a invitat toate brandurile internaţionale de modă să participe pe 23 şi 24 iunie la Ziua Universală a Iei.
Totodată, a fost lansată invitaţia de a contribui la Ziua Universală a Iei cu o fotografie personală sau de grup, în straie autentice, realizată într-un loc simbolic din localitatea unde se află persoana sau grupul, în care să existe şi o pancartă pe care să fie scris mesajul campaniei comunităţii „La Blouse Roumaine” .
Ziua Universală a Iei este sărbătorită, în prezent, în peste 60 de ţări şi 130 de localităţi, cu peste 200 de evenimente. Manifestarea a intrat în programul anual al muzeelor şi instituţiilor culturale din ţară şi străinătate, fiind marcată atât de ambasadele României, cât şi de misiunile diplomatice în România.
La 1 decembrie 2022, Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a aprobat înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a elementelor „Artei cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova”.