Ion Ceban anunță că acțiunile de aplicare a marcajelor rutiere pe drumurile publice municipale continuă.
„Lucrările sunt executate atât de Î.M. Regia „Exdrupo”, cât și de agentul economic contractat de Direcția Generală Mobilitate Urbană, inclusiv cu aplicarea vopselei bicomponente, care asigură o durată mai lungă de exploatare. Materialul bicomponent a fost achiziționat în premieră de DGMU și va asigura o acoperire totală de peste 35.000 m2”, a scris Primarul General.
Marcajele cu acest tip de vopsea sunt trasate în prezent pe bd. Cuza-Vodă. Acestea sunt de tip longitudinal, transversal (treceri pietonale și covor roșu), precum și din termoplast (pentru alte tipuri de marcaje, cum ar fi săgeți, însemne BUS etc). La următoarea etapă, cu vopsea bicomponentă va fi marcată str. Miron Costin, dar și alte străzi, care au fost reabilitate în ultimii ani de Primăria Chișinău.
„Până în prezent, cei doi operatori au reușit să reînnoiască marcajele rutiere pe majoritatea arterelor principale din oraș, iar acțiunile vor continua și pe străzile secundare”, a conchis Ion Ceban.