Un nou Centru Național de Management al Crizelor va fi înființat în Republica Moldova, cu scopul de a coordona eficient răspunsul statului în fața diferitelor situații de criză. Acesta va fi subordonat direct prim-ministrului și va acționa ca un punct unic de decizie și intervenție în momente critice.
Pe lângă centru, se va crea și o comisie națională, compusă din oficiali de rang înalt, care va lua măsuri rapide și bine coordonate. Vor fi dezvoltate planuri de acțiune specifice, inclusiv un registru național al riscurilor, iar centrele de coordonare vor funcționa non-stop.
Totodată, se va institui un regim special de alertă care va permite autorităților să acționeze rapid și eficient, protejând în același timp drepturile cetățenilor. Noua structură va include și colaborări cu sectorul privat și organizațiile neguvernamentale pentru un răspuns mai complet în cazuri de urgență.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram