Primarul General, Ion Ceban, informează că, Î.M. Regia „Exdrupo” a intervenit cu lucrări de reparație a drumurilor publice municipale și în perioada 3-9 iunie.
„Au fost executate frezări ale asfaltului uzat de pe carosabil, pe o suprafață totală de circa 9.000 m.p., cele mai mari volume fiind realizate pe str. Vladimir Korolenco, unde săptămâna trecută au demarat acțiunile de reabilitare integrală a străzii, cu ulterioara asfaltare, precum și pe str. Alba Iulia, unde s-a frezat și s-a asfaltat o suprafață de peste 6.000 m.p. de drum. Spectrul de lucrări mai include reparația sau înlocuirea bordurilor, restabilirea canalizării pluviale și a altor rețele din zona drumului, prin ridicarea la cotă sau schimbarea receptoarelor și gurilor de vizitare”, a scris edilul.
În același timp, pe lângă lichidarea situațiile de avariere a mai multor străzi din oraș, Ion Ceban menționează că, s-au executat lucrări de supralărgire a carosabilului în intersecția str. Socoleni și Calea Orheiului, s-a lucrat la montarea bordurilor la carosabil în intersecția str. Gheorghe Cașu și Nicolae Testemițeanu, Grădina Botanică și Pădurii, precum și pe str. Ștefan Neaga.
De asemenea, pentru sporirea siguranței în trafic, săptămâna trecută, Î.M. Regia „Exdrupo” a aplicat marcaje rutiere pe o suprafață totală de circa 3.400 m.p. și a reparat 50 de indicatoare rutiere.
„În cadrul proiectelor contractate de Direcția Generală Mobilitate Urbană, continuă acțiunile de reparație capitală a podului din str. Mihai Viteazul, cele de reabilitare a acceselor la școli și grădinițe și cele de reparație a trotuarelor de pe bd. Renașterii Naționale. În ceea ce privește bd. Decebal, lucrările de restabilire a zonelor pietonale și a celor adiacente sunt pe final, iar la următoarea etapă urmează a fi așternute straturile noi de asfalt pe circa 60.000 m.p. , modernizat iluminatul public și obiectivele de semafoare”, mai zice Primarul General.
Un efort conjugat săptămâna precedentă, subliniază Ion Ceban, s-a depus la înlăturarea consecințelor ploilor torențiale, însoțite de grindină și rafale de vânt. „Drumarii au curățat de frunze, gunoaie și nămol, acumulat în urma averselor, peste 800 grilaje și receptoare a apelor pluviale. De rând cu aceste lucrări, au fost salubrizate sau deznămolite mai multe străzi principale și secundare din oraș, fiind efectuate 50 curse de evacuare a gunoiului”, a conchis Primarul General.