Institutul Național al Justiției (INJ) anunță lansarea concursului de admitere pentru formarea inițială a candidaților la funcțiile de judecător și procuror, programat să se desfășoare în perioada octombrie 2025 – aprilie 2027.
Sunt disponibile 30 de locuri pentru candidații la funcția de judecător și 20 pentru aspiranții la funcția de procuror.
Potrivit regulamentului, pot participa persoanele care îndeplinesc condițiile legale prevăzute în Legea privind statutul judecătorului și în Legea privind Procuratura, printre principalele cerințe numărându-se: cetățenia Republicii Moldova, domiciliul pe teritoriul țării, capacitatea deplină de exercițiu, studii superioare în drept (licență și master sau echivalent), lipsa antecedentelor penale, reputație ireproșabilă, cunoașterea limbii române și aptitudinea medicală.
Înscrierile se fac în perioada 2 iunie – 1 iulie, exclusiv online, prin Sistemul Informațional al INJ. Dosarul trebuie să conțină documentele scanate, precum buletinul de identitate, diplomele de studii, certificatul de cazier judiciar, declarațiile de avere și interese personale, și alte acte relevante.
Certificatul medical privind starea de sănătate se solicită după promovarea examenului de admitere și este emis de Comisia specializată a Ministerului Sănătății.
De asemenea, candidații cu diplome de drept obținute în străinătate pot participa, dacă prezintă certificatul de recunoaștere și echivalare emis conform reglementărilor naționale.
După prima probă a concursului, INJ va solicita verificarea declarațiilor de avere la Autoritatea Națională de Integritate, iar CNA și SIS vor furniza date privind integritatea candidaților, acestea fiind comunicate în termen de cel mult 45 de zile.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram