Partidul PACE, condus de Gheorghe Cavcaliuc, a devenit o prezență politică greu de ignorat. Un partid apărut ca urmare a evenimentelor din 2019, cu un lider controversat, recurge în ultima vreme la acțiuni justițiare care dezvăluie fața necurată a dreptei moldovenești și acreditează tema patriotismului moldovenesc în zona în care el pînă nu demult a lipsit categoric – dreapta politică.
Fără îndoială, acțiunile de rezonanță care au atras atenția publicului asupra PACE și l-au pus în lumină țin de campania de hăituire a liderilor administrației publicce locale ( cu celebra stropire a vice președintelui raionului Sîngerei cu ”zelionkă”) dar și lovitura dată listei PAS prin dezvăluirea făcută de Cavcaliuc care a condus la abandonul politic al Natei Albot. Nu putem uita nici de îmbrăcarea unei măști de protecție pe monumentul lui Ștefan cel Mare, o acțiune îndreptată împotriva gestionării crizei pandemice de către Guvern și reliefînd într-o cheie ironică tema patriotismului PACE care protejează astfel valorile naționale.
Unii au preferat să observe doar latura huliganică a acestor acțiuni și au decis să denigreze partidul pentru a pune în evidență exclusiv excesele. O asemenea atitudine vădește o teamă certă față de partidele care acționează non conformist și creativ. În același timp, prin săgețile lansate, acești critici au demonstrat că simt un pericol real pentru partidele favorite venind din partea formațiunilor cu caracter poate excentric dar care țintesc o finalitate clară, pe înțelesul tuturor oamenilor – apărarea valorilor naționale, eliminarea din politică a ipocriților cu două fețe, protejarea populației împotriva baronilor locali ahtiați de privilegii.
Putem confirma și noi că aceste partide reprezintă o amenințare reală pentru partidele cu poziție dominantă pe scena politică. În ultimul timp, electoratul de dreapta din regiune atestă un gust pentru acțiunile neordinare și extravagante, pentru improvizația artistică și gestul teatralizat exprimate tranșant în beneficiul oamenilor simpli și îndreptate împotriva elitelor ghiftuite. Putem să ne amintim în acest context de alegerea în Ucraina pe post de președinte a lui Volodimir Zelensky sau în România – de rezultatele partidelui AUR cu un șir de politicieni capabili să sfideze establishment-ul politic învechit în rele și abili în a se apropia de cetățeni. PACE a ales aceeași cale și trebuie să recunoaștem dispune de o serie de activiști în stare să recurgă la acțiuni extravagante, la limita legii dar cu ecouri profunde pe scena politica moldovenească.
Chiar și în cazul stropirii cu verde de briliant a vice președintelui raionului Sîngerei Tutunaru, acțiune care i-a atras liderului partidului neplăceri de ordin legal, simpatia omului simplu este în întregime de partea partidului. Deprinderea egoistă a liderilor locali de a se ridica deasupra legii și de a vîna avantaje nemeritate pe socoteala celor îndrituiți să beneficieze de foloase legale, atinge cote cosmice și nu mai poate fi tolerată. Acești feudali regionali merită deseori să fie tratați după fapte iar ”haiducismul”lui Cavcaliuc pică exact la țanc.
Scoaterea din cursa electorală a numărului opt de pe lista PAS Natei Albot este un alt exemplu de acțiune haiducească în condițiile confruntărilor locale moldovenești. Pentru a sancționa licența și ipocrizia nu este neapărat nevoie să scoți pumnalul din teacă. Legile momentului îți permit să elimini destrăbălații și vicioșii cu comportament cameleonic prin scoaterea din sertar a unor materiale compromițătoare de care liderul PACE Cavcaliuc nu duce lipsă grație slujbei anterioare. După Nata Albot, PACE a anunțat că îl va scoate din joc și pe un alt membru PAS – Dumitru Alaiba – ceea ce ne face să credem că și acest personaj controversat cu multiple antecedente din perioada guvernării lui Vlad Filat este pătat la capitolul moralitate.
Asrfel, PACE se transformă treptat într-un lup politic cu rol autoasumat de sanitar al pădurii care curăță scena politică de personaje indezirabile și prefăcute. Lupul este lup și nu i se poate cere să acționeze cu mănuși albe și măîni curate. Dorim, desigur, ca acest partid să continue această misiune de o manieră pașnică și civilizată dar cît mai eficientă. Acest fapt va demonstra un adevăr incontestabil – în politica actuală curățenie generală pot să facă nu atît partidele curate și incoruptibile (care lipsesc cu desăvîrșire) ci lideri trecuți prin ciur și prin dîrmon dar curajoși și conștienți de misiunea asumată.
Autor: Corneliu Ciurea