Primarul Ion Ceban a participat astăzi la evenimentul de punere în funcțiune a turbinei eoliene pe axă verticală la Gimnaziul nr.74 „Viorel Găină” din Tohatin. Acesta a fost un moment istoric pentru țară și se speră că această inițiativă va fi preluată și în alte localități și instituții din Moldova.
Ceban a subliniat importanța proiectului, afirmând: “Inovația va permite economisirea cheltuielilor pe care le suportă școala pentru consumul de energie electrică, care ajung la 160 de mii de lei pe an. Noi și în orașul Chișinău organizăm multe activități de acest gen, ca să putem economisi.”
În ultimii trei ani, Primăria Chișinău a făcut eforturi semnificative pentru a eficientiza energetic clădirile publice și locuințele din oraș. Cu sprijinul BERD și BEI, numeroase instituții educaționale și de sănătate au beneficiat de proiecte de eficiență energetică și reabilitare termică. De asemenea, Primăria Chișinău a susținut proiecte de dezvoltare în Tohatin, precum reparația drumurilor, construcția rețelelor de apă și canalizare, managementul deșeurilor și construcția de terenuri de joacă.
Suma totală a investițiilor realizate în ultimii trei ani la Tohatin depășește valoarea de 28 de milioane de lei, iar Primăria Chișinău va continua să sprijine proiectele de dezvoltare ale localităților suburbane. Scopul principal al investițiilor este de a asigura condiții de trai accesibile, confortabile și moderne pentru toți locuitorii municipiului Chișinău.
Această inițiativă reprezintă un pas important în direcția sustenabilității și eficienței energetice în comunități, având impact pozitiv asupra bugetului școlii și mediului înconjurător.