Investitorii străini vor putea primi IDNP de la distanță, fără necesitatea de a fi prezenți în Moldova. Astfel, o afacere va putea fi lansată și administrată fără ca persoana să intre în țară. Totodată, cetățenii din diasporă și investitorii străini vor putea utiliza de la distanță platformele digitale existente și cele ce vor fi lansate. Prevederile se conțin într-un proiect votat de Parlament în lectură finală, transmite IPN.
Una dintre prevederile proiectului este perfectarea actelor notariale la distanță, în regim electronic. Astfel, va putea fi stabilită identitatea și capacitatea persoanelor, citite actele notariale și stabilit consimțământul fără interacțiunea fizică între părți și notar. În același timp, în proiect s-a propus o listă de acte notariale care nu vor putea fi prestate în formă electronică și la distanță.
O altă prevedere a proiectului este obligativitatea pentru unii prestatori de servicii publice de a asigura disponibilitatea paginilor sale web, informațiilor, datelor și a cererilor publicate în limba engleză.
„Se poate munci de la distanță. Clarificăm statutul legal al muncii la distanță, clarificăm regimul salarial, instituim posibilitatea angajării la distanță a cetățenilor străini fără ca aceștia să obțină permisul de ședere în cazul în care aceștia nu sunt rezidenți fizici în Moldova. Cetățenii străini vor avea posibilitatea de a solicita permisul de muncă în prealabil, online”, precizează președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian.
Sunt prevăzute și o serie de intervenții cu privire la angajarea cetățenilor străini, fără a fi necesară obținerea dreptului de ședere în scop de muncă și a permisului de ședere în scop de muncă. Străinii care se vor încadra în activitatea de muncă conform procedurii propuse vor fi scutiți de obligația contribuțiilor de asigurări sociale de stat și a primelor de asigurare medicală pentru străinii. Asigurarea socială și medicală în cazul dat urmează a fi realizată în statul de rezidență a acestora, pentru evitarea dublei impuneri.