Președinta Maia Sandu a efectuat astăzi, 21 mai, o vizită pe șantierul liniei electrice aeriene Vulcănești–Chișinău, un proiect considerat esențial pentru viitorul energetic al Republicii Moldova.
„Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte energetice lansate de la independență încoace. Odată finalizată, această linie va spori semnificativ securitatea energetică a țării noastre și ne va feri de șantajul la care am fost supuși timp de trei decenii. Linia trebuie să devină funcțională până la sfârșitul acestui an”, a scris șefa statului pe pagina sa de Facebook.
Potrivit autorităților, în aprilie s-a anunțat că lucrările avansează rapid, fiind acoperit deja aproximativ 70% din traseul planificat. Până în prezent, au fost asamblate peste 130 de piloni, iar circa 340 de fundații au fost construite. Lucrările sunt în desfășurare în raioanele Cimișlia, Taraclia, Leova și în UTA Găgăuzia.
Proiectul este coordonat de Ministerul Energiei și UCIPE (Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii), cu sprijinul Grupului Banca Mondială. Finalizarea liniei este planificată până la sfârșitul anului 2025.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram