O pană a unei păsări, specia căreia a dispărut, a fost scoasă la licitație luni în Noua Zeelandă și s-a vândut cu 46.521 de dolari neozeelandezi, adică aproximativ 28.000 de dolari americani, devenind astfel cea mai scumpă pană vândută vreodată în lume.
Pana de huia, o pasăre cântătoare originară din Insula de Nord a Noii Zeelande, este sacră pentru poporul maori și a fost purtată de marii conducători, conform New Zealand Geographic citat de Digi24.
Pasărea a dispărut de peste un secol, ultima fiind văzută în 1907.
Pana de huia vândută la Casa de licitații Webb din Auckland a fost estimată inițial la aproximativ 1.830 de dolari, dar prețul de vânzare a crescut după 59 de oferte. Prețul său final a fost de 28.000 de dolari americani, ceea ce o face mai scumpă decât aurul.
Aurul costă în jur de 77 de dolari pe gram în Noua Zeelandă, iar pana de huia vândută are 9 grame, ceea ce înseamnă că valorează 3.153 de dolari pe gram.
În 2010, o altă pană huia a fost vândută cu aproximativ 4.400 de dolari. Pana vândută luni este protejată cu sticlă și este clasificată de guvernul din Noua Zeelandă drept obiect înregistrat.
Astfel de articole pot fi achiziționate numai de colecționari înregistrați din Noua Zeelandă și nu pot părăsi țara fără o permisiune specială. Maro închis cu vârful alb, pana de huia era foarte valoroasă în societățile maori și uneori era folosită în comerț sau ca un dar de preț.
Conform New Zealand Geographic, o metodă maori de a prinde o huia a fost să imite strigătul păsării, să o prindă în capcană și apoi să aștepte ca perechea să vină după ce aude strigătele acesteia. Reducerea habitatului și capturarea lor în vremurile pre-coloniale au contribuit la reducerea populației de huia.
Defrișările și vânătoarea au provocat dispariția ei. În ciuda eforturilor făcute în 1892 de a face din huia o specie protejată, se presupune că pasărea a dispărut la începutul secolului al XX-lea.