În ziua de 1 iunie, Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, va găzdui cel mai important eveniment al anului – Summitul Comunității Politice Europene. Aproape 50 de lideri de state și până la 1.000 de jurnaliști sunt așteptați la noi în țară. Mulți se întreabă „de ce Bulboaca?”, „de ce Mimi?”. Realitatea.md vă invită să faceți cunoștință cu istoria Castelului Mimi, dar și cu legendele despre satul Bulboaca.
Situat la 8 km de orașul Anenii Noi și la 46 km de Chișinău, în secolele trecute, localitatea a avut o altă denumire. Totuși, la prima atestare, pe 4 iunie 1711, purta și calificativul Bulboaca tătărească.
Probabil, din cauza că mai existau două Bulboci – una în părțile Hotinului și alta nu departe de Soroca. Tătarii trăseseră hotar pe alături, despărțind localitatea de Țânțăreni (cu denumirea veche Luțeni).
Există mai multe legende despre etimologia denumirii satului. Aici, râul Bâc – pe vremuri bogat în apă, forma niște vârtejuri foarte adânci – bulboace, de unde și a provenit denumirea satului. Se mai zice că tot aici s-a înecat o fată, căreia părinții i-au interzis să se mărite cu băiatul drag. Printre bătrâni se spune că pe locul acela tot timpul ieșeau bulbuci, denumirea satului fiind un derivat al acestui cuvânt, adică bulbuci – bulboci – Bulboaca. Este posibil să fie și așa. Cine știe?
În vechime, moșia satului era, probabil, un câmp liber, o pășune sau o toloacă, unde pășteau turme de animale sălbatice și se opreau din când în când cete de războinici nomazi, venite din stepele asiatice. Pe moșia satului Bulboaca s-au păstrat nouă movile funerare, care reprezintă monumente ale istoriei străvechi a Moldovei și conțin informații despre relațiile dintre băștinași și nomazii de câmpie.
În 1959, lângă localitate a fost găsită o comoară numismatică. Deși nu se cunoaște câte monede au fost inițial, s-au păstrat trei exemplare de aur, emise în Prusia, în 1587.
Găsim satul pe harta lui Dimitrie Cantemir, dar și pe cea a statului major al armatei ruse pe timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774. După ce tătarii au fost siliți să plece pe la începutul sec. XIX, Imperiul Rus nu a restabilit drepturile băștinașilor asupra moșiei. Mai mult, a luat-o în proprietatea statului, sub pretextul că a fost proprietate tătărească, cucerită de armata rusească.
Documentul de la 30 ianuarie 1803, scris la cancelaria domniei Moldovei și semnat de domnitorul Alexandru Moruzi cu privire la această moșie, nu le-a fost de folos celor sărăciți.
Dintr-un recensământ din 1817, aflăm că moșia satului Bulboaca a fost dată generalului Catargiu, pentru serviciile aduse celor care ne cotropiseră țara.
La 10 ani distanță, familiile de țărani stăpâneau vii și livezi pe Valea Cașcaval, a cărei denumire era respectată și de tătari.
Vechea biserică, deși încă bună și trainică, devenise neîncăpătoare. Astfel, în 1850 începe construcția unui locaș mai mare. Între timp, boierii Miller și Plaghino devin stăpâni pe o parte de moșie.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, cele mai puternice familii din punct de vedere economic erau Andronic, Antoci, Barcari, Bîrcă, Brînzan, Botezatu, Ciobanu, Daghița, Macovei, Pelin, Platon, Rață și Zmeu.
Satul avea o „casă de dormit”, un fel de hotel, care până la darea în folosință a căii ferate Chișinău-Odesa era o adevărată năpastă pentru locuitori, pentru că aici poposeau convoaie de arestați.
În 1905, în Bulboaca apare prima moară, proprietate a lui lon Brînzan, iar în 1912 se construiește și una cu aburi.
Populația satului se îndeletnicea tot mai intens cu creșterea viței de vie, noua ocupație fiind strâns legată de numele proprietarului de pământ Constantin Mimi – pionier, vinificator emblematic și o figură publică importantă a secolului XX, care avea o moșie mare și în satul Ursoaia, din județul Tighina. Pe la sfârșitul anilor 1890, el primise ca moștenire pământuri noi, care se aflau și la Bulboaca.
Întorcându-se acasă din Rusia și primind noua moștenire, Mimi a decis să cultive pe aceste pământuri viță-de-vie. Cum strugurii urmau a fi prelucrați, pune temelia primei secții de vinuri, îndeletnicire căreia i-a fost fidel până la moarte. Treptat, secția de vinuri s-a transformat într-o adevărată fabrică de vinificație. Prelucrarea strugurilor se făcea manual, iar vinul se punea la păstrare în butoaie speciale.
În 1907, Mimi își face casă de locuit în Bulboaca și se stabilește aici cu traiul. Vița-de-vie, însă, suferă de o boală în 1906 și boierul o vede reînnoită abia în 1915. În 1935, Constantin Mimi moare.
La scurt timp după începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, în sat se întoarce și fiul lui Constantin Mimi, emigrat în România, cu gândul să-și reia în stăpânire fabrica de vinuri. Totuși, în încăperile fostei fabrici a fost organizat un lagăr de concentrare.
Războiul, foametea din 1946-1947 și deportările din 1949 au rărit semnificativ rândurile bolbocenilor. Chiar și așa, odată cu reluarea colectivizării, fabrica de vinuri și-a reînceput activitatea. Aceasta a fost modernizată, fiind create secții noi de prelucrare a strugurilor și de păstrare a vinului.
Moștenirea lui Constantin Mimi continuă și în zilele noastre. Castelul împreună cu rețetele sale secrete și abordarea sârguincioasă au fost transmise generațiilor viitoare de vinificatori, care-i răsplătesc memoria continuând producerea vinurilor de înaltă calitate.
