În fiecare an, de 9 mai, de Ziua Europei, se sărbătorește pacea și unitatea în Europa. Data marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de „Declarația Schuman”, care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
„Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto”, declara ministrul Robert Schuman, potrivit Comisiei Europene.
La 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) între Germania, Franța, Belgia, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM).
Atât Tratatul de la Roma, cât și Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
Acestui amplu proiect i s-au alăturat, de-a lungul timpului, încă 22 de state europene: Irlanda, Marea Britanie și Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania și Portugalia (1986), Suedia, Austria și Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia și Ungaria (2004), Bulgaria și România (2007) și Croația (2013), ceea ce a dus la crearea unei imense piețe unice (denumită și piața internă).
La 31 ianuarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană.
Comunitatea Economică Europeană (CEE) a devenit Uniunea Europeană (UE), prin intrarea în vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht).
Documentul reprezintă actul constitutiv al Uniunii Europene.
9 mai este celebrată în diferite forme în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene și în țările din jur, cum ar fi Turcia și Republica Moldova. Datorită naturii politice a zilei, au fost observate încercări de a educa oamenii despre Uniunea Europeană și discursuri în sprijinul integrării europene.
Sursa: infoprut.ro