Grădina Zoologică din Chișinău a sărbătorit astăzi 45 de ani de la înființare și a organizat un eveniment special pentru cei care au venit să vadă animalele. Sute de copii și adulți au participat la un show cu animatori, au primit dulciuri și au intrat într-o tombolă cu premii.
Primarul capitalei, Ion Ceban, declară că investițiile pe care primăria le-a făcut în ultimii ani pentru modernizarea grădinii zoologice sunt de ordinul milioanelor. “Primăria Chișinău în ultimii trei ani a investit enorm în modernizarea infrastructurii, dar și procurarea de păsări și animale. În această perioadă au fost efectuate lucrări de reparaţie, construcţie a volierelor pentru urşi, animalele răpitoare şi primate. Reabilitate au fost și scările de acces în Zoo. La fel a fost reparat capital Clubul tinerilor biologi”, a declarat Ceban.
El a mai spus că din bugetul municipal au fost alocate 23 de milioane 238 de mii de lei pentru grădina zoologică în anii 2020, 2021, 2022, dar și pentru 2023. “Anul acesta vom aloca încă 2 milioane de lei pentru a continua lucrările de îmbunătățire a condițiilor pentru animale și vizitatori”, a adăugat primarul.
Grădina Zoologică din Chișinău găzduiește peste 430 de vietăți, dintre care unele sunt rare sau pe cale de dispariție. Printre cele mai populare sunt leii, tigrii, urșii, lupii, maimuțele și zebrele. Vizitatorii pot admira și diverse specii de păsări exotice, reptile și pești.