Gheorghe și Elena Ștefăneț, părinții artiștilor Edgar, Veaceslav și Marcel, au vorbit într-un interviu despre legătura dintre fiii lor și despre cum se înțeleg cu nurorile. Cei doi au subliniat că, în ciuda succesului și personalităților diferite, între băieți nu există concurență, ci sprijin reciproc.
„Nu, nu e concurență. Ei, copiii mei, sunt deștepți”, a spus cu mândrie tatăl lor, Gheorghe Ștefăneț. Acesta a relatat o discuție recentă avută cu unul dintre fii, în care și-a exprimat dorința ca între frați să existe armonie: „Le-am spus: ‘Faceți în așa fel ca să nu apară certuri. Viața m-a învățat că trebuie să ne ajutăm unii pe alții.’”
Ajuns la 85 de ani, Gheorghe a vorbit și despre greutățile prin care a trecut și despre valorile pe care a încercat să le transmită copiilor săi. „În Biblie scrie că suntem puși la încercare. Cine le poate trece, ajunge departe. Eu am ajuns aici, cu soția alături.”
La rândul ei, Elena Ștefăneț a mărturisit că are o relație apropiată și caldă cu nurorile. „Le iubesc și le respect ca pe copiii mei. Nu am certat niciodată pe nimeni. Dacă vin cu drag și respect, eu mă bucur de dânsele. Nu contează naționalitatea – contează cum sunt ele.”
Aceasta a povestit că nurorile sunt implicate în viața de familie, mai ales în perioadele de sărbători. „Vin și mă ajută la gătit, știu unde este fiecare lucru, nici nu mă întreabă. E ca și cum ar fi la ele acasă. Iar dacă lipsește ceva, le spun cu blândețe. Ne înțelegem minunat.”
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram