În urma apelului lansat de angajații Întreprinderii Municipale „Salubrizare Căușeni”, care nu au fost remunerați de mai bine de patru luni, Victoria Furtună a efectuat o vizită de lucru la Căușeni, însoțită de echipa formațiunii Moldova Mare.
Pe parcursul vizitei, lidera politică a avut discuții directe cu muncitorii afectați, conducerea întreprinderii, consilierii raionali și primarul orașului. În cadrul unei ședințe colective, Victoria Furtună a insistat asupra respectării urgente a drepturilor salariaților.
„Autoritățile locale și-au asumat angajamentul de a achita salariile restante în regim de urgență, în termen de 24 de ore”, a declarat Furtună.
Aceasta a subliniat că Moldova Mare va continua să sprijine fiecare lucrător din țară și să lupte pentru dreptate socială și respect față de muncă.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram