Moldova beneficiază de noi oportunități de finanțare europeană, datorită majorării bugetului alocat Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027.
Astfel, asistența financiară nerambursabilă acordată în cadrul acestui program va crește cu 20 de milioane de euro, ajungând la un buget total de 97,3 milioane de euro, conform modificărilor aprobate de Guvern.
Fondurile vor sprijini proiecte comune între parteneri din România și Republica Moldova în domenii precum sănătate, educație, turism, cultură, schimbări climatice, bună guvernanță și managementul frontierei. Până acum, Republica Moldova a beneficiat de finanțări semnificative prin acest program, iar un nou apel pentru proiecte este planificat pentru sfârșitul lunii aprilie 2025.
În plus, Guvernul a aprobat și suplimentarea cu 20 de milioane de euro a bugetului Programului transnațional Interreg Bazinul Mării Negre 2021-2027, care reunește opt state, inclusiv Republica Moldova. Acest program, cu un buget total de 85 milioane de euro, vizează sprijinirea proiectelor de cercetare și inovare, adaptarea la schimbările climatice, protecția naturii și consolidarea relațiilor dintre comunități.
De asemenea, Moldova a accesat deja finanțări importante prin acest program: 10 proiecte, în valoare de 1,5 milioane de euro, au fost selectate în primul apel, iar în cel de-al doilea apel, 13 proiecte, cu o valoare totală de 3,7 milioane de euro, au fost aprobate. Aceste noi alocări financiare vor sprijini dezvoltarea și integrarea țării în diverse domenii strategice.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram