Rezoluția Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României de susținere a Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană a fost adoptată, joi, 14 aprilie la București, eveniment la care a participat și o delegație de deputați moldoveni.
„Salutăm decizia Republicii Moldova din data de 3 martie 2022 de depunere a cererii de aderare, precum şi primirea chestionarului Comisiei Europene necesar emiterii avizului cu privire la cererea sus-menţionată, în data de 11 aprilie 2022. Susţinem parcurgerea rapidă a procedurilor de aderare şi armonizare cu legislaţia Uniunii Europene şi exprimăm întreaga disponibilitate a Comisiei Comune de a oferi sprijin, în acest sens, Guvernului Republicii Moldova. Încurajăm reformele şi evoluţia favorabilă a proceselor democratice din Republica Moldova. Solicităm recunoaşterea cât mai grabnică a perspectivei europene clare a Republicii Moldova pe baza eforturilor şi progreselor înregistrate de aceasta”, se arată în rezoluţie.
Rezoluția mai prevede încurajarea în continuare a dialogului bilateral amplu între România și Republica Moldova în vederea obținerii unui sprijin solid la nivel politic, diplomatic și instituțional din partea statelor membre ale Uniunii Europene, pentru accelerarea parcursului european al Republicii Moldova.
Membrii Comisiei consideră integrarea în Uniunea Europeană a Republicii Moldova un deziderat strategic pentru cele două state, în virtutea comuniunii de limbă română, cultură și tradiții, istorie comună și a legăturilor speciale de frățietate românească. De asemenea, aceștia subliniază necesitatea respectării stricte a dreptului internaţional, a ordinii internaţionale bazate pe reguli şi condamnă cu fermitate agresiunea militară ilegală, nejustificată şi neprovocată a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei.
„Ne exprimăm deplina solidaritate cu Ucraina şi poporul ucrainean, victime ale agresiunii premeditate a Federaţiei Ruse. Partea română a comisiei felicită modul exemplar în care Guvernul, cetăţenii, autorităţile publice centrale şi locale din Republica Moldova gestionează afluxul masiv de refugiaţi de război din Ucraina”, se subliniază în rezoluţie.
Amintim că, la 14 aprilie curent, la București a avut loc reuniunea Comisiei Comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, care s-a încheiat cu adoptarea rezoluției. Din delegația Parlamentului Republicii Moldova la reuniune au făcut parte copreședintele Comisiei Comune Petru Frunze, vicepreședinte al Comisiei administrație publică, Vladimir Bolea, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Veronica Roșca, vicepreședinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Mihail Druță, membru al Comisiei politică externă și integrare europeană, Sergiu Lazarencu, membru al Comisiei economie, buget și finanțe și Alla Darovannaia – membră a Comisiei protecție socială, sănătate și familie.
Sursa: realitatea.md