Agenţia Spaţială Europeană (ESA) va lansa un satelit către planeta Jupiter – una dintre cele mai ambiţioase misiuni din istoria organizaţiei, notează Agerpres.
Satelitul va pleca de pe Pământ joi, într-o călătorie de opt ani, pentru a ajunge la lunile planetei-gigant. Există dovezi semnificative conform cărora aceşti sateliţi de gheaţă ai planetei Jupiter – Callisto, Europa şi Ganymede – deţin oceane de apă lichidă, în profunzime. Misiunea ESA îşi propune să stabilească dacă aceste luni ar putea întruni condiţiile necesare pentru susţinerea vieţii. Proiectul este cunoscut drept Jupiter Icy Moons Explorer – pe scurt, Juice. Juice nu îşi propune să detecteze viaţă – nu va trimite pe Pământ imagini cu peşti extratereştri – însă ar putea ajuta cercetătorii să stabilească dacă, în condiţiile meteorologice din oceanele ascunse ale acestor luni, ar putea exista o şansă pentru susţinerea vieţii unor microorganisme simple.
“În orice mediu extrem de pe Pământ – fie că există o aciditate înaltă, o radioactivitate înaltă, o temperatură mică sau foarte mare – găsim viaţă microbiană într-o formă oarecare”, a declarat pentru BBC News directorul ştiinţific al ESA, prof. Carole Mundell. “Nu există niciun motiv pentru care nu ar putea exista viaţă microbiană şi în alte părţi, dacă avem condiţii similare. Iar aceste condiţii vrem să le studiem cu Juice.” Misiunea, care a costat 1,6 miliarde de euro, este programată pentru lansare cu o rachetă Ariane-5, din Kousou, din Guyana Franceză, la ora locală 9:15 (15:15, ora României – n.r.). Ariane nu dispune de energia necesară pentru a trimite Juice direct pe Jupiter, însă va pune nava spaţială pe o o traiectorie în jurul planetelor interioare ale Sistemului Solar. Ulterior, o serie de survoluri ale în jurul planetelor Venus şi Pământ vor proiecta gravitaţional misiunea către destinaţie. Sosirea în sistemul Jovian este preconizată pentru luna iulie 2031.