De la 24 februarie, din ziua în care a început războiul în Ucraina, R. Moldova a devenit asemeni unei imense gări, în care sosesc și rămân oameni, alții o tranzitează, încercând să ajungă cât mai departe de războiul din țara lor.
La Gara de Sud din Chișinău, grupuri de refugiați stau în așteptare la diferite platforme. Unii spun că nu au idee încotro pleacă, știu doar că nu mai pot reveni acasă, acolo unde e război. O femeie în vârstă, singură, spune că ar ajunge în Germania, unde ar fi preluată de fostul său ginere, care ar ajuta-o să plece în Australia.
O mamă cu doi copii de vârstă preșcolară nu poate vorbi din cauza lacrimilor. „Suntem de la Herson, mama și soțul au rămas acolo”, reușește să ne spună ea, pe când copiii încearcă să o oprească din plâns.
Potrivit datelor oficiale, de la începutul războiului, R. Moldova a primit cel mai mare număr de refugiați raportat la numărul de locuitori. Astfel, pe la noi au trecut peste 360 de mii de refugiați, iar 102 mii dintre aceștia se află în centre de plasament și în familii din R. Moldova. Circa 49 de mii sunt copii.
Expertul Igor Boțan, directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă (ADEPT), spune că greul mare cade pe autoritățile locale, deoarece 90% dintre cei rămași își găsesc adăpost în familiile din R. Moldova.
Bardar – satul în care refugiații sunt ca la ei acasă
De la începutul războiului, satul Bardar, raionul Ialoveni, sat care numără peste 5 mii de locuitori, a primit peste 120 de refugiați – toți fiind găzduiți în familii. Acum, sunt mai puțini, deoarece o parte au luat drumul spre statele UE, iar alta a riscat să revină pe la casele lor, în speranța că războiul ar fi pe sfârșite. Hoinărind prin satul Bardar, am cunoscut familii care le-au oferit ce au avut mai bun oaspeților lor din Ucraina.
Imediat după începutul războiului, fiul lui Vasile Plugaru, stabilit acum în Marea Britanie, a telefonat acasă și i-a zis tatălui său să deschidă ușile casei pentru ucrainenii care fug de război. Așa a și făcut.
Vasile Plugaru ne povestește că a primit refugiații în casa lăsată moștenire de părinții săi pentru fecior. „El locuia în această casă. Mi-a sunat de acolo și ne-a spus să primim o familie-două să locuiască, ca să nu stea casa degeaba”, ne spune Vasile Plugaru, însoțindu-ne spre casa din curte, în care și-a cazat oaspeții.
Acolo o cunoaștem pe Ludmila Maidenko, refugiată din Ucraina. Ea ne spune că „stăpânii sunt buni, ne-au dat și lemne de foc, și cărbune… Suntem cu un copil mic, de doi ani și toată ziua gătim, spălăm, ne plimbăm. Sunt multe de făcut și timpul fuge repede”. O întrebăm ce ar vrea să le transmită celor care au început acest război.
„Să fie pace, să fie o înțelegere, că inima nu mai rezistă la tot ce se întâmplă. Sufletul se rupe în bucăți. E groaznic. Așteptăm vremuri mai bune, ca de Paști să fim acasă”, ne spune Ludmila, făcându-le gazdelor o invitație la mare, chiar în vara ce vine.
Refugiații lui Grigore Sava se roagă ca cei care au început războiul să aibă înțelepciune și să-l termine mai repede
Acasă la Grigore Sava, profesor de geografie la liceul din sat, am găsit o parte dintre oaspeți, Cristina Stan și feciorii săi, ceilalți fiind plecați la Chișinău. Cristina ne spune că, din Ucraina, au plecat doar femeile și copiii din familia lor, bărbații fiind la datorie.
Cristina Stan și o parte din familia sa au venit de la Odesa. „Cam în ziua a treia am înțeles că trebuie să plecăm, altfel poate fi târziu. Suntem trei maturi și trei copii. Ne dorim tare mult să revenim acasă, că eu nu pot trăi fără să văd marea în față, dar nu putem decide, avem emoții pentru copii și pentru că e război. Ne-au primit foarte bine… Dumnezeu să binecuvânteze acest popor. Suntem tratați cu bunătate, din toate părțile suntem ajutați. Mulțumim și gazdelor, și celor din Bardar, tuturor”, ne spune Cristina.
O întrebăm ce i-ar spune lui Vladimir Putin. „Cel care a început totul, aș vrea să-și amintească poate că și noi suntem oameni, copii, soții și ne dorim un cer pașnic. Dumnezeu vede totul și pentru toate omul este pedepsit sau blagoslovit. Noi ne rugăm și pentru cei care au început totul și avem emoții pentru că și ei vor trebui să răspundă în fața Domnului și asta e foarte greu. Ne rugăm și așteptăm în speranța că Domnul îi va ajuta pe acești oameni să înțeleagă că orice crimă are și pedeapsă și, cât mai curând, să spună: Gata, s-a terminat”, spune Cristina, mângâind pe cap copilașii săi.
Grădinița de copii din sat are o coregrafă nouă
În urma războiului din Ucraina, grădinița de copii „Mărțișor” din Bardar s-a ales cu o angajată nouă – coregrafa Elena Jukovskaia. Elena a ajuns la Bardar împreună cu fiicele sale. Recent, a reușit să-și înscrie mezina la grădiniță, ea angajându-se aici la muncă. „Bună ziua”, ne-a salutat Elena zâmbind și ne-a spus că e din Ucraina. „Coregrafia e întemeiată pe limbajul dansului, așa că, chiar și necunoscând limba română, reușesc să fac față”, spune Elena.
„Am venit încoace cu familia. Suntem de o lună de zile aici. Încet, învățăm limba română. Mulțumesc mult că nu avem o barieră lingvistică, toți ne vin în întâmpinare, ne ajută, noi ne simțim confortabil. Suntem ca la noi acasă, suntem în siguranță”, ne spune ea, precizând, totuși, că fiicele sale au suportat un stres de nedescris. Deși a trecut mai mult de o lună de la începutul războiului, fetițele nu acceptă să-și piardă din ochi mama.
Nina Tonu, directoarea Grădiniței „Mărțișor” din sat, ne spune că angajarea Elenei pe post de coregrafă va face ca micuții de la grădiniță să învețe a dansa. „Elena ne-a prezentat diplomele sale, poze de la locul său de muncă, am înțeles că e talentată și empatică. Muncește cu dăruire. Până acum avem un singur copil dintre cei refugiați, înscris la grădiniță. E fiica Elenei care se integrează, deocamdată”, ne povestește Nina Tonu.
„Nu-i bine, și noi nu știm ce va fi cu noi mâine-poimâine”
Pe ulițele satului, în drum spre magazinul din centru, unde este deschis un punct de colectare de fonduri pentru refugiați, vorbim cu oamenii pe care îi întâlnim.
„Noi, care îi avem, au nimerit în familii bune, care îi susțin din toate punctele de vedere… Satul la noi s-a organizat, au făcut donații, au ajutat acești oameni, cu îmbrăcăminte, cu o plapumă, cu o donație în bani sau produse alimentare”, ne spune un trecător, arătând spre Casa de Cultură, acolo unde oamenii din sat aduc haine, plapume, produse alimentare pentru refugiați.
„Decât să-i adăpostim, să-i primim la cazare, ce putem face? Noi suntem o țară mică, ce putem face împotriva Rusiei? Nu-i bine, și nu știm ce va fi cu noi mâine-poimâine”, ne spune un bărdărean, aflat în așteptarea unei curse care l-ar duce până la Chișinău.
Grăbindu-se, o femeie ne spune, totuși, câteva cuvinte despre oamenii din R. Moldova, că sunt buni la suflet și că țin porțile deschise. „Ceea ce urmărim, nu-i de glumă, trebuie de gândit ce-i de făcut, în situația de azi”, ne-a mai spus femeia.
Am ajuns la magazinul din centrul satului, acolo unde vânzătoarea Elena Herța, pe deoparte, colectează donațiile financiare ale bărdărenilor pentru refugiați, iar pe de altă parte, îi ajută pe refugiați să-și cumpere tot de ce au nevoie.
„Din puținul pe care îl au, îl dau pentru refugiați. Pot să vină și de două, și de trei ori, aducând câte 2-3 sute de lei. Avem un registru, îi rog să semneze, iar consilierii locali merg pe la refugiați, fac lista de cele necesare, iau bani, cumpără și ajută familiile care s-au adăpostit la noi în sat, fugind de acest război. Zilnic, urmăresc emoțiile și suferința acestor oameni. Chiar deunăzi o bătrânică venise la magazin cu fiica sa și spunea că nu mai pot, vor acasă și plâng”, ne-a spus Elena Herța.
În cele câteva ore petrecute în satul Bardar am reușit să înțelegem cât de mult sunt implicate satele și cetățenii, responsabili de soluționarea problemelor a 90% dintre refugiații care au ajuns din Ucraina în R. Moldova.
Ce spun autoritățile locale, autoritățile centrale și experții despre gestionarea crizei refugiaților?
Criza refugiaților la nivel local
Valeriu Rață, primar de Bardar, Ialoveni
Noi, ca și comunitate, am dat dovadă de solidaritate. În astfel de momente grele trebuie să demonstrăm că suntem un popor unit. Ca și administrație publică locală am venit cu un mesaj de îndemn către locuitorii din satul Bardar, ca cei dispuși să ofere masă și casă, să ne comunice la primărie, noi am făcut o listă și când era cazul de cazat pe cineva, îi cazam pe la casele disponibile. Nu avem un centru de plasament, nu avem un sediu care s-ar potrivi. Suntem recunoscători că 20 de familii din sat s-au oferit să ofere culcuș pentru refugiați. S-a deschis și un cont bancar, ca oamenii să poată dona. S-au alocat 20 de mii din fondul Primăriei, pentru a gestiona situația refugiaților. Am chemat și sătenii, care vor să facă o donație, produse, plapume, legume… La buticul de detergenți se colectează bani și se cumpără strictul necesar, care este livrat în familii… Până astăzi, la nivel de guvernare, se discută că familiile care au cazat refugiați vor fi ajutate, dar nu avem nicio informație în acest sens, nu avem nicio pârghie, se discută, dar nimic încă nu s-a întreprins. Și de la Consiliul Raional am primit donații – produse alimentare cumpărate din fondurile oferite de locuitorii raionului Ialoveni…. Nu știu de ce guvernarea a lăsat totul pe seama cetățenilor. Zi de zi ni se comunică de la TV, că se dau ajutoare enorme, dar nicio familie din Bardar nu a primit un cât de mic ajutor, nemaivorbind de achitarea gazelor, a curentului electric. Noi toți avem de suferit. Nu înseamnă că dacă se duce război în țara vecină, pe noi nu ne afectează. Avem de suferit foarte mult. Produsele alimentare erau din Ucraina, toți suntem într-un proces de scumpiri, de la combustibil la produse alimentare, dar, din puținul pe care îl avem, ajutăm aproapele.
Mecanisme guvernamentale de suport pentru refugiați și pentru familiile care îi găzduiesc
Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale
Noi am emis pe mai multe canale informații despre mecanismele care există pentru a susține refugiații. Marea majoritate a primăriilor au reacționat și ne-au trimis solicitări pentru a fi asigurate localitățile respective cu produse din donații. Aș avea un apel către primari să participe la ședințele pe care le organizăm săptămânal. Toate primăriile au primit circulare cu explicații.
Primul mecanism se referă la crearea centrelor de plasament pentru refugiați – cazare organizată pentru un număr de 20 de refugiați. Astfel de centre au fost create în mai multe localități cu sprijinul direcțiilor de asistență socială, ong-uri și alte instituții publice. Și opt primării au creat astfel de centre și au primit linii de finanțare de la bugetul de stat. Așa funcționează finanțarea localităților.
Și pentru ca să-i ajutăm pe cei care i-au primit pe refugiați, avem alte două mecanisme de suport financiar. Avem un mecanism de suport financiar pentru familiile care au găzduit refugiați. Este vorba de 3500 de lei pentru fiecare familie care a găzduit cel puțin doi refugiați timp de cel puțin 7 zile… Nu este vorba de bani din bugetul de stat, sunt bani care vin din afară, donații ale comunității internaționale pentru R. Moldova. Programul e implementat de Fondul Alimentar Mondial.
Alt mecanism presupune suport financiar direct refugiaților… Acest mecanism e implementat de UNHCR și presupune o plată de 2200 de lei pe lună pentru anumite categorii de refugiați, mai vulnerabili…
Mai există un mecanism pentru autoritățile locale, pentru primării… Toate primăriile au primit o circulară cu un model de cerere care trebuie completat. Trebuie să scrie câți refugiați sunt în localitate și ce produse alimentare sau de igienă sunt necesare. Cererea e trimisă pe adresa secretariat@social.gov.md – pe e-mail, scanată, noi o primim și din produsele solicitate care sunt în stoc adunăm lotul și îl trimitem tot noi, cu transport organizat.
Recomandările experților: solidaritate, comunicare și implicare
Igor Boțan, director executiv ADEPT
Există și multe probleme care trebuie soluționate și aceste probleme pot fi soluționate cu efortul comun al autorităților centrale și a celor locale. Autoritățile centrale creează cadrul necesar pentru a face față acestei crize, comunică cu instituțiile internaționale, cu statele mai puternice și atrage suport, inclusiv financiar….
Atunci când discutăm cu primarii, am văzut și luări de poziții ale CALM-ului, care sunt oarecum nemulțumiți de cooperarea pe care o au cu autoritățile centrale. Este vorba despre comunicare, despre lucruri foarte concrete, cum anume aceste ajutoare pot ajunge în localități, în locurile de plasament, acolo unde acești refugiați sunt fizic .
Într-o situație de criză trebuie să fim solidari, să uităm diferențele și să facem un efort comun, așa cum spuneam, autoritățile centrale care crează cadrul și dispun de resurse, autoritățile locale care la modul practic gestionează relațiile cu acești refugiați și trebuie să aibă informații și acces la aceste mijloace, pentru a face față situației, și dimensiunea etică, umană, care vine de la tot felul de organizații civice, organizații religioase care trebuie să facă front comun și să evite tot felul de neînțelegeri.
Sunt lucruri pe care le-am discutat cu reprezentanții autorităților locale și mesajul a fost unul încurajator pentru societate – primarii consimt, depun eforturi și ceea ce își doresc cu adevărat este să fie îmbunătățită comunicarea cu autoritățile centrale, ca să dispună de informații concrete, precise despre cum pot beneficia refugiații și familiile care îi adăpostesc de suportul statului și de suportul internațional care vine în R. Moldova.
Sursa: zdg.md
