Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a devenit cel mai tânăr campion al turneului Masters de la Miami. Jucătorul de 18 ani l-a învins în finală pe norvegianul Casper Ruud cu 7-5, 6-4.
Alcaraz a început cu stângul partida și a cedat primele trei game-uri, dar a revenit în forță și, cu un prim serviciu foarte eficient, a preluat controlul. În setul secund, ibericul a jucat și mai bine și, astfel, și-a adjudecat al treilea titlul ATP din carieră.
“Casper, te felicit pentru acest turneu. Ai jucat incredibil. Felicit și echipa ta. Munca voastră zi de zi este uimitoare”, a spus Carlos Alcaraz.
Carlos Alcaraz a încasat un milion 231 de mii de dolari, iar Casper Ruud – 646 de mii de dolari.
Sursa: publika.md