O studentă a reușit să anuleze o amendă folosind inteligența artificială. Tânăra de 22 de ani a folosit Chat GPT pentru a-i scrie contestația, și a câștigat în instanță.
Millie Houlton a reușit să anuleze amenda pe care a primit-o de la Consiliul Local York după ce a cerut inteligenței artificiale ChatGPT să scrie o conestație pentru ea. A reușit astfel să evite plata amenzii de 60 de lire, arată publicația Mirror.
Ea a scris softului AI: „Te rog ajută-mă să scriu o scrisoare către consiliu, mi-au dat o amendă de parcare”. Inițial, ea s-a gândit chiar să plătească amenda pentru că are mult de învățat în ultimul an și nu avea timp și de asta
Millie, care urmează cursurile Universității St John din York, a declarat că amenda i-a fost emisă în mod incorect, deoarece are un permis de parcare stradal, relatează BBC.
„M-am gândit că amenda asta îmi mai trebuia, după ce mi-e destul de greu ca studentă, dar încercarea de a-mi formula argumentele a fost destul de dificilă, așa că m-am gândit că voi vedea dacă ChatGPT poate să facă asta în locul meu. Am scris toate detaliile despre unde și când s-a întâmplat, de ce ma consider nedreptațită și referința mea pentru amendă. Răspunsul a fost perfect personalizat, în doar câteva minute” a povestit Millie.
Există un precedent
Studenta din York nu este prima care folosește softul pentru a anula o amendă. Luna trecută, Shaun Bosley, din Brighton, a primit o “notificare finală” de 100 de lire sterline de la National Car Parks (NCP).
El a lăsat un prieten la aeroportul Gatwick și a declarat că a folosit de argumentul sugerat de ChatGPT, și anume că amenda i-a provocat „stres și dificultăți nejustificate”.
Mai mult, serviciul nu parcări nu furnizase „informații privind circumstanțele” pentru care dl Bosley nu a primit o primă notificare.