Republica Moldova trebuie să inițieze demersuri în obținerea statutului de ţară eligibilă pentru exportul de cereale ecologice în SUA, pentru a acoperi cererile de asemenea mărfuri, parvenite din partea Statelor Unite. Subiectul a fost examinat ieri, în cadrul unei reuniuni a conducerii Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) şi producători care activează în sectorul agriculturii ecologice.
Vicepremierul Vladimir Bolea, şeful MAIA, a declarat că Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va demara procedurile necesare în vederea facilitării exporturilor în SUA.
„Autoritățile naționale își vor uni eforturile pentru dezvoltarea exporturilor de produse agricole către noi piețe cu potenţial de absorbţie. Sectorul agriculturii ecologice devine tot mai atractiv pentru fermieri, întrucât cererea de produse certificate ecologic este într-o continuă creștere”, a subliniat oficialul.
În Republica Moldova, exploatațiile ecologice sunt concentrate în mare parte pe cultivarea culturilor anuale cerealiere. În prezent, suprafaţa culturilor cerealiere ecologice constituie circa 11 mii ha, reprezentând 1.62% din terenul arabil înregistrat în agricultura ecologică. Cea mai mare cantitate de cereale ecologice autohtone ajunge pe piața europeană.