Noile tarife pentru energia termică furnizată consumatorilor de către Termoelectrica, majorate de ANRE cu 25,3% – pînă la 3577 lei pentru o gigacalorie, au intrat în vigoare astăzi.
Hotărîrea corespunzătoare a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, adoptată la 28 februarie, a intrat în vigoare la 2 martie, din data publicării în Monitorul Oficial.
După cum a menționat anterior ANRE, factorii obiectivi semnificativi care au determinat revizuirea tarifului pentru energia termică furnizată consumatorilor de către SA “Termoelectrica” a fost necesitatea aplicării prețului reglementat în vigoare al gazelor naturale procurate de S.A. „Termoelectrica”, care în prezent este cu circa 37% mai mare în comparație cu prețul mediu al gazelor naturale reflectat în tarifele actuale în vigoare.
ANRE a precizat că a efectuat ajustarea tarifului în vederea asigurării viabilității financiare, pentru a evita intrarea în incapacitatea de plată a întreprinderii și pentru asigurarea continuă a livrării agentului termic către consumatori.
ANRE a asigurat cetățenii de corectitudinea efectuării într-un mod transparent a tuturor calculelor astfel încât prețurile achitate de consumatorii finali să fie corecte și să asigure securitatea aprovizionării populației cu resurse energetice.
În plus, ANRE a informat consumatorii casnici de energie termică centralizată că vor primi compensații pentru perioada noiembrie 2022-martie 2023, conform categoriei de vulnerabilitate energetică.
De menționat că ultima dată tarifele pentru serviciile de furnizare a energiei termice în municipiul Chișinău s-au modificat la 1 octombrie 2022, cînd au fost majorate cu 31,6% – de la 2169 la 2854 lei pentru o gigacalorie.