Țara noastră a dat dovadă de un comportament exemplar, prin solidaritatea pe care a demonstrat-o faţă de refugiaţii ucraineni. Reprezentanta Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Francesca Bonelli, a declarat acest lucru într-un interviu acordat pentru agenția France Presse, notează Digi 24.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, peste 750 000 de refugiați au intrat pe teritoriul Republicii Moldova. Circa 100 000 dintre aceștia au ales să rămână aici.
„Asta înseamnă o povară asupra serviciilor sociale, asupra capacităţii ţării. Şi Republica Moldova a fost exemplară prin solidaritatea pe care a arătat-o. Este un bun exemplu de integrare, de incluziune și de răspuns umanitar”, a declarat Francesca Bonelli.
Reprezentanta UNHCR a remarcat că este prioritar ca solidaritatea Moldovei să fie de lungă durată, iar comunitatea locală să beneficieze pe urma acesteia.
„Adesea, după primele luni de urgenţă, situaţia devine mai dificilă, pentru că locuitorii se simt puţin uitaţi şi încep să-i vadă pe refugiaţi ca pe o problemă, ci nu ca pe o resursă”, a estimat Bonelli.
Până acum, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi a acordat Republicii Moldova ajutor umanitar în valoare de 100 de milioane de euro, bani investiţi pentru amenajarea frontierelor sau care au ajuns la refugiaţi prin plăţi directe.
„Am susţinut de asemenea guvernul, de la poliţie până la Ministerul de Interne, dar şi spitalele. S-au furnizat echipamente sanitare precum maşini de anestezie, generatoare şi altele, care vor rămâne în ţară. Ele vor contribui la consolidarea capacității Moldovei de a răspunde necesităților persoanelor vulnerabile, refugiate sau din ţară. De asemenea, am ajutat mult ţara să-şi întărească sistemul legislativ cu mecanismul de protecţie temporară (pentru persoanele deplasate), de care Republica Moldova, care încă nu este membru al UE, nu dispunea”, a adăugat Francesca Bonelli.
Întrebată dacă există riscuri și presiune economică din cauza afluxului de refugiaţi, oficiala a menționat că suportul progesului economic al țării noastre reprezintă o prioritate.