Prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean, se va afla miercuri, 1 martie, la București, fiind în prima sa vizită oficială peste hotare.
La București, prim-ministrul Recean va avea întrevederi la Palatul Cotroceni cu președintele României Klaus Iohannis, la Palatul Victoria cu omologul său Nicolae Ciucă, precum și la Palatul Parlamentului – cu Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului, și cu Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților a României.
„Oficialii de pe cele două maluri ale Prutului vor discuta subiecte de pe agenda bilaterală pentru aprofundarea relației bilaterale, cu accent pe recuperarea economică și dezvoltarea cooperării domeniul energetic, dar și dezvoltarea proiectelor de infrastructură”, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Programul va mai cuprinde o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și cu Alteța Sa Regală, Principele Radu, precum și discuții cu membrii Camerei de comerț și industrie româno-germane.
În cadrul vizitei la București, premierul va fi însoțit de vicepremierul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și secretarul general al Guvernului, Artur Mija.