Liderul mondial Novak Djokovic s-a impus în runda inaugurală a turneului ATP de la Dubai în fața italianului Lorenzo Musetti (58 ATP), scor 6-3, 6-3. A fost primul meci al sârbului în 2022.
După un început de an de coșmar, Djokovic a avut nevoie de doar o oră și 15 minute pentru a trece de adversarul său și se va duela în turul secund cu învingătorul partidei Karen Khachanov (26 ATP) – Alex De Minaur (32 ATP).
„Până acum, majoritatea jucătorilor pe care i-am văzut – nu am văzut totuşi prea mulţi – au fost pozitivi şi bine primitori. Este agreabil, evident. Nu pot să spun că a fost acelaşi caz cu Australia.
A fost un pic straniu. Dar aici, totul a decurs bine până acum”, a declarat Djokovic la conferinţa de presă de dinaintea primului său meci, în primul tur cu italianul Lorenzo Musetti.
„Am reluat antrenamentele de două săptămâni şi jumătate şi profit de acest lucru, iubesc jocul, îmi place să lovesc mingea. Ştiind că voi veni la Dubai, aveam un obiectiv.
Deci, acum că sunt aici, pot să spun că m-am pregătit cât de bine am putut şi sunt entuziasmat la ideea revenirii în circuit”, a adăugat el.
Sârbul intenţiona să-şi apere titlul la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, desfăşurat în luna ianuarie şi câştigat de spaniolul Rafael Nadal, însă a fost expulzat din „Ţara Cangurilor” pentru faptul că nu era vaccinat împotriva COVID-19.
Sursa: safenews.md