Doi sportivi moldoveni s-au ales cu medalii și rezultate frumoase la Campionatul Balcanic U-20 de la Belgrad. Este vorba despre Alexandr Mazur și Iuliana Dabija. Concursul s-a desfășurat pe 12 februarie și este primul start oficial internațional pentru Federația de atletism, care a delegat la concurs 8 tineri sportivi.
Alexandr Mazur a cucerit medalia de argint la Campionatul Balcanic U-20 de la Belgrad. Sportivul de doar 16 ani a înregistrat rezultatul 17.23 metri la aruncarea greutății. La triplusalt, Iuliana Dabija s-a ales cu medalia de bronz, reușind rezultatul 12.86 metri.
Deplasarea la competițiile din Serbia a fost finanțată din fondurile alocate de Ministerul Educației și Cercetării. Următorul concurs la atletism este Campionatul național în sală pentru seniori și juniori U20, care va fi organizat pe 19-20 februarie la Chișinău.
Sursa: realitatea.md