Recent, în municipiul Soroca s-a desfășurat un eveniment inedit, și anume o acțiune de caritate cu genericul „Dăruiește cu Căldură”. Este vorba despre o Campanie de binefacere organizată de Direcția raională de învățământ Soroca la inițiativa unui părinte din satul Nimereuca.
„Am fost telefonați de o mamă cu trei copii din satul Nimereuca, care ne-a spus că are mai multe hăinuțe și încălțăminte pe care ar dori să le doneze unor copii din familii mai nevoiașe. În urma acelei adresări ne-am gândit bine că organizăm un fel de târg de binefacere, la care să participe mai mulți doritori de a-i ajuta pe cei care au nevoie. Decizia a fost luată de Consiliul raional al părinților și ne bucurăm că ne-a reușit”, spune doamna Angela Mușenco, șefa Direcției raionale de Învățământ.
După cum ne-au relatat organizatorii, în această acțiune s-au implicate mai bine de 50 de familii din raionul și municipiul Soroca. Grație bunăvoinței unor oameni cu sufletul mare, mai mulți copii și părinții lor s-au ales cu hăinuțe și încălțăminte. „Am venit tocmai de la Vărăncău și mă bucur că am găsit aici hăinuțe și încălțăminte pentru cei trei copii ai mei. Pentru familia noastră este un ajutor greu de estimat. Mulțumim mult inițiatorilor și organizatorilor”, a declarat, plin de emoții, un tată venit tocmai de la Vărăncău.
Pe lângă haine și încălțăminte reprezentanții Consiliului raional al Părințiilor au oferit tuturor copiilor prezenți dulciuri, fructe, mere coapte, iar pentru cei, care au degerat nițel și ceai fierbinte.
O astfel a fost organizată pentru prima dată, dar cu siguranță nu ultima. Direcția raională Învățământ planifică un astfel de eveniment și în ajunul sărbătorilor de Paști. (Dan AOLEI)
Sursa: observatorul.md