În 2024, Primăria Chișinău a investit 170 de milioane de lei în 120 de proiecte de dezvoltare a suburbiilor. Lucrările au vizat modernizarea drumurilor, școlilor, grădinițelor, centrelor de sănătate, rețelelor de apă și canalizare, precum și extinderea infrastructurii sportive și de transport public.
Despre acest lucru a informat Primarul General, Ion Ceban, care a subliniat că necesitățile de finanțare au fost stabilite în cadrul discuțiilor directe pe care le-a purtat cu edilii din cele 18 suburbii, dar și locuitorii acestor localități.
„Au fost implementate proiecte de reparație și modernizare a infrastructurii drumurilor, de renovare și extindere a edificiilor școlilor și grădinițelor din suburbii, proiecte de eficiență energetică, de reparație și dotare a centrelor de sănătate, de construcție a rețelelor de apă și canalizare, proiecte de eficientizare a managementului evacuării deșeurilor, de extindere și dezvoltare a infrastructurii sportive și de agrement”, a adăugat Ion Ceban.
De asemenea, municipalitatea a continuat eforturile de eficientizare și fluidizare a serviciilor de transport public, inclusiv pentru locuitorii din suburbii, majorând numărul de curse și extinse itinerariile pe mai multe linii suburbane de autobuz.
Primăria Chișinău va continua să investească în dezvoltarea suburbiilor, asigurând condiții mai bune pentru locuitori prin proiecte durabile și eficiente.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram