Viceprim-ministra pentru reintegrare Olga Cebotari a avut o discuție interactivă, în format de videoconferință, cu o delegație compusă din reprezentanți ai Serviciului European de Asistență Externă, Comisiei Europene și ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Potrivit comunicatului de presă al Biroului pentru Reintegrare, în cadrul dialogului, Viceprim-ministra a pus în discuție aspecte referitoare la activitățile menite să contribuie la procesul de reintegrare a țării, dar și la asistența acordată populației de pe ambele maluri ale râului Nistru, în contextul implementării priorităților din Agenda de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.
„A fost exprimată prezența unui interes continuu în menținerea și aprofundarea dialogului cu partenerii europeni pe dimensiunile de interes comun, inclusiv în completarea celei de-a 5-a etape a Programului ,,Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” (2019-2021) și în planificarea potențialelor domenii de intervenție pentru faza nr.6 a aceluiași program, fiind enunțată necesitatea sprijinirii proiectelor ce vizează sporirea capacităților de transportare cu feriboturile pe cale fluvială, facilitează eliminarea barierelor în calea liberei circulații, finanțează reparația și modernizarea podurilor peste r.Nistru, ș.a”.
La finalul discuțiilor Olga Cebotari a mulțumit pentru dialogul constructiv desfășurat, precum și pentru sprijinul continuu acordat Republicii Moldova pe diverse aspecte ce au tangență cu tematica transnistreană.