Diplomatul Oleg Serebrian a depus joi, 19 ianuarie, jurământul de învestire în funcția de vicepremier pentru Reintegrare.
În cadrul ceremoniei oficiale, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a mulțumit noului vicepremier că a acceptat să preia acest portofoliu deloc simplu, într-o perioadă complicată regional.
„Sunt convinsă că experiența diplomatică și buna cunoaștere a realităților din Republica Moldova, inclusiv a situației din regiune, vă vor ajuta să faceți față acestei noi provocări profesionale. Pentru noi, bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova, atât cei de pe malul drept, cât și cei de pe malul stâng, este foarte importantă. Sarcina noastră este de a identifica o soluție pașnică, diplomatică a conflictului transnistrean, care să respecte integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu.
La rândul său, Natalia Gavrilița, premierul de la Chișinău, a subliniat că vicepremierul Oleg Serebrian este „un diplomat cu o experiență bogată, un interlocutor cumpătat, înțelept, exact calitățile de care este nevoie pentru a gestiona acest dosar complex, într-o perioadă dificilă”.
După ceremonia de învestire, Oleg Serebrian a fost prezentat echipei Biroului de Reintegrare. Noul vicepremier a declarat că este pregătit să facă față tuturor provocărilor. „Într-adevăr, este un dosar complicat, cu multe aspecte sensibile în aproape toate domeniile: educație, sănătate, circulație, veterani etc. Urmează să întreprindem mai multe acțiuni în acest sens, de aceea contez foarte mult pe sprijinul echipei guvernamentale și a partenerilor externi”, a subliniat vicepremierul Oleg Serebrian, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Menționăm că funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare a rămas vacantă după ce fostul șef de la Reintegrare, Vlad Kulminski, și-a dat demisia la începutul lui noiembrie, la numai trei luni de mandat, invocând motive personale.
Oleg Serebrian are o bogată experiență în domeniul diplomației. A ocupat mai multe funcții în cadrul Ministerului de Externe, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dar și coordonator de programe internaționale. În perioada 2010-2015 a fost ambasador al Republicii Moldova în Franța, iar din 2015 până în 2022 a fost ambasador în Germania. Funcția pe care a deținut-o până la actuala numire, a fost cea de director al Institutului Diplomatic de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.
Sursa: infoprut.ro