Real Madrid a debutat cu o remiză la Cupa Mondială a Cluburilor, scor 1-1, contra saudiților de la Al-Hilal.
Real Madrid a deschis scorul prin Garcia, în minutul 34. Puștiul crescut la academia galacticilor a marcat primul gol pentru echipa mare, după ce sezonul trecut a înscris de 25 de ori pentru Castilla.
După ce a ratat mai multe ocazii, Al Hilal a primit lovitură de la unsprezece metri spre finalul primei reprize. Ruben Neves și-a asumat responsabilitatea și a egalat pentru saudiți, în minutul 41, din penalty.
Repriza secundă a fost mult mai dezechilibrată, galacticii dominând categoric. De asemenea, discipolii lui Xabi Alonso puteau câștiga meciul în minutul 90+2, însă Fede Valverde a ratat penalty-ul scos de Fran Garcia.
A fost primul meci al lui Real Madrid cu Xabi Alonso antrenor, însă în tricoul madrilenilor au debutat și Trent Alexander-Arnold și Dean Huijsen.
Fostul fundaș al lui Liverpool a jucat timp de 65 de minute și a fost notat cu 6.8 de către Sofascore. Trent a avut 4 dueluri, dintre care 1 câștigat. Alexander-Arnold a avut însă o precizie a paselor de 89%, iar de 12 ori a pierdut posesia.
De un debut mult mai reușit a avut parte Dean Huijsen. Spaniolul a evoluat pe parcursul întregului meci și s-a descurcat mai bine, iar la final a obținut a treia cea mai mare notă a echipei, 7.6. Huijsen a avut o precizie a paselor de 87% și a câștigat toate duelurile avute la sol.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram