Până pe 30 iunie, Direcția Prevenirea Corupției a Inspectoratului General al Poliției (IGP) va organiza o serie de activități de informare pentru cetățeni, având scopul de a promova un comportament etic și integru în societate.
Campania se va concentra pe educarea publicului cu privire la importanța adoptării unui comportament corect și asupra consecințelor implicării în acte de corupție.
Printre activitățile programate se numără ateliere de lucru intitulate „Fii integru, spune NU corupției”, care vor include sesiuni interactive cu polițiști. În cadrul acestor sesiuni, participanții vor învăța despre procedurile și mecanismele de prevenire și raportare a cazurilor de corupție.
Inspectoratul General al Poliției subliniază faptul că efectele corupției sunt dăunătoare întregii societăți, iar faptele de mită – atât luarea, cât și darea – sunt infracțiuni grave care afectează drepturile fundamentale ale omului și siguranța cetățenilor.
Autoritățile încurajează cetățenii să raporteze orice suspiciune de corupție apelând Serviciul 112, asigurându-se astfel că actele de corupție nu vor rămâne nepedepsite.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Telegram